Pensiile private au trecut de 190,9 miliarde lei: România economisește mai mult, dar nu la fel pentru toți

Într-o economie în care „mâine” se negociază, de multe ori, de la o leafă la alta, pensiile private au devenit un barometru discret al încrederii. Nu se văd în vitrine, nu fac zgomot în dezbateri zilnice, dar cresc constant și, uneori, spun mai multe despre România decât o fac statisticile spectaculoase. La finalul lui septembrie 2025, sistemul de pensii private a ajuns la 190,9 miliarde de lei, echivalentul a 10,3% din PIB. Cifrele arată o piață mai mare, contribuții în urcare și randamente care au rezistat într-un an volatil. Arată și ceva mai puțin confortabil: banii se acumulează inegal, iar diferențele din piața muncii se văd tot mai clar în soldurile din conturi.

190,9 miliarde lei după 9 luni din 2025: pragul care pune pensiile private în „economia mare”

Activele totale ale pensiilor private (Pilon II și Pilon III) au urcat la 190,9 miliarde lei la 30 septembrie 2025, cu 23% peste nivelul din septembrie 2024 și cu 22% peste finalul lui 2024. Ca pondere, sistemul a ajuns la 10,3% din PIB, ceea ce îl transformă dintr-un mecanism de economisire în masă într-un jucător cu efecte vizibile asupra finanțării publice și a pieței de capital. Datele sunt prezentate conform raportului ASF.

Pilonul II rămâne coloana vertebrală a sistemului, cu aproximativ 184,15 miliarde lei, în timp ce Pilonul III (pensii facultative) ajunge la 6,75 miliarde lei. Cu alte cuvinte, aproape toată „greutatea” economisirii private se află în mecanismul obligatoriu, iar zona voluntară crește, dar rămâne încă mică raportat la total.

Din perspectiva investițiilor, profilul general rămâne prudent: circa 70% din active sunt plasate în instrumente cu venit fix și aproximativ 25% în acțiuni. Este un echilibru care încearcă să livreze randament în timp, fără să pună economisirea pe un roller-coaster al piețelor.

9,36 milioane de participanți și contribuții în creștere: ce a alimentat avansul

Sistemul a ajuns la 9,36 milioane de participanți la final de septembrie 2025, față de 9,12 milioane la finalul lui 2024. Pilonul II numără 8,41 milioane de persoane, iar Pilonul III aproape 954.000. Pe hârtie, creșterea pare modestă, dar dinamica reală vine din contribuții.

În Pilonul II, contribuțiile brute virate în primele nouă luni ale anului au fost de 16,71 miliarde lei, cu 27% peste aceeași perioadă din 2024. Septembrie, singur, a adus aproximativ 1,89 miliarde lei, iar contribuția medie per participant a urcat la circa 411 lei. Este tipul de cifră care, în timp, produce „masă critică”: activele cresc prin două motoare simultane – fluxul de contribuții și investițiile.

În Pilonul III, contribuțiile brute au totalizat 690 milioane lei în ianuarie–septembrie (+28%), iar în septembrie s-au adunat aproximativ 80 milioane lei (+26%). Contribuția medie per participant a fost în jur de 168 lei, semn că economisirea facultativă rămâne, pentru mulți, o decizie care depinde direct de spațiul rămas după cheltuielile lunare.

În acest context, discuția despre pensiile private din România nu mai este doar una despre „cât s-a strâns”, ci despre cum evoluează comportamentul de economisire și cât de mult reușește sistemul să includă, real, segmente mai largi ale populației active.

Efectul imediat pentru participanți: conturi mai mari și plăți tot mai consistente

Dincolo de totaluri, indicatorul care ajunge cel mai ușor la cititor este valoarea contului. În Pilonul II, activul mediu pe participant a ajuns la 22.103 lei la final de septembrie 2025, cu aproximativ 20% peste septembrie 2024. În Pilonul III, valoarea medie a contului este de 7.061 lei.

În același timp, sistemul începe să arate mai clar că „se maturizează”: plățile sunt tot mai consistente, pe măsură ce crește numărul celor care ajung la momentul de utilizare a banilor. În Pilonul II, în primele nouă luni din 2025 au fost făcute plăți de aproximativ 1,78 miliarde lei către 52.513 participanți și beneficiari. În Pilonul III, plățile au fost de aproximativ 180 milioane lei către 11.906 persoane.

În spatele acestor cifre, însă, stă o realitate inevitabilă: fondurile sunt evaluate „la piață”, iar valoarea unității de fond poate varia pe termen scurt. Raportul subliniază explicit că produsul este construit pe termen lung, iar episoadele de volatilitate, deși incomode, nu sunt echivalente cu „pierderi definitive” pentru cine rămâne în sistem pe orizontul normal de economisire.

Investițiile: titlurile de stat domină, iar asta schimbă și miza economică

Un sistem care ajunge la peste 10% din PIB nu e doar despre viitorul individual. E și despre cum circulă capitalul în economie. În Pilonul II, titlurile de stat reprezintă 65,5% din portofoliu (în scădere față de 67,1% la final de 2024), iar acțiunile au o pondere de 25%. Restul este împărțit între obligațiuni corporative, fonduri de investiții și depozite.

În Pilonul III, structura e similară: 63,4% titluri de stat și 27,2% acțiuni, plus ponderi mai mici pentru alte instrumente.

Consecința e clară: fondurile de pensii sunt un investitor major în finanțarea statului și un investitor relevant pe bursă. Este, în același timp, un avantaj și o vulnerabilitate. Avantajul: stabilitate și cerere constantă pentru titluri, într-o economie în care finanțarea publică contează. Vulnerabilitatea: dependența de economia locală, de evoluția dobânzilor și de riscul suveran. Cu cât ponderea titlurilor de stat rămâne mai mare, cu atât sănătatea finanțelor publice și climatul macroeconomic devin mai importante pentru performanța sistemului.

Aici se leagă firesc și discuția despre activele Pilonului II: pe termen lung, performanța nu depinde doar de administratori, ci și de felul în care economia României produce venituri, locuri de muncă și stabilitate fiscală.

Marea linie de fractură: 70% din active la 25% dintre participanți

Cea mai puternică frază din raport nu e despre miliarde, ci despre distribuție. În Pilonul II, 70% din active sunt deținute de 25% dintre participanți. Extremele completează tabloul: cel mai mare cont ajunge la 3,25 milioane lei, iar cel mai mic este de 1 leu. În plus, 20% dintre participanți au sub 1.681 lei.

Este, într-o formă contabilă, povestea pieței muncii: cine a câștigat mai bine și a contribuit mai mult timp, acumulează semnificativ mai mult. Cine a intrat mai târziu în sistem, a avut întreruperi sau venituri mici, rămâne cu solduri reduse. Din punct de vedere tehnic, mecanismul e previzibil. Din punct de vedere social, cifra devine o temă politică inevitabilă: pensiile private reflectă inegalitățile și, fără o convergență a veniturilor, le pot amplifica la pensionare.

Această realitate influențează și percepția publică asupra randamentelor. Pentru cine are un cont mic, fiecare fluctuație pare dramatică. Pentru cine are un cont mare, volatilitatea devine o variabilă gestionabilă. Aici se joacă o parte din încredere: transparența, comunicarea corectă și educația financiară trebuie să țină cont de faptul că participanții nu pornesc de la același nivel.

În Pilonul III, logica este similară: economisirea voluntară tinde să fie accesată mai mult de cei cu venituri peste medie, ceea ce explică de ce, deși numărul de participanți crește, valoarea medie a contului rămâne relativ modestă comparativ cu Pilonul II.

Ce urmează: 2026 va testa echilibrul dintre creștere, volatilitate și economisirea voluntară

Pentru 2026, miza este dublă: menținerea creșterii și protejarea încrederii. Dacă ritmul contribuțiilor rămâne similar, sistemul va continua să se extindă și să conteze mai mult în finanțarea economiei. Dacă volatilitatea globală persistă, fluctuațiile de evaluare pot rămâne ridicate, iar presiunea publică pentru explicații va crește.

A doua miză este Pilonul III. Creșterea contribuțiilor și a numărului de participanți arată apetit în creștere, dar nivelul mediu al contribuțiilor sugerează că produsul rămâne, încă, o opțiune pentru cei care își permit un „plus” de economisire. În acest punct, discuția despre stimulente și despre cultura economisirii va deveni inevitabilă, mai ales dacă obiectivul este ca economisirea voluntară să nu rămână un lux.

În final, sistemul de pensii private intră într-o etapă în care nu va mai fi judecat doar după cât de repede crește, ci după cât de bine își distribuie beneficiile în societate, cât de robust se dovedește într-un ciclu economic complet și cât de credibil explică diferența dintre mișcările de moment și rezultatul pe termen lung. În această ecuație, contribuțiile la Pilonul III devin un indicator al încrederii și al capacității reale de economisire a populației, iar 2026 poate fi anul în care discuția despre „banii de mâine” capătă, în sfârșit, o miză publică majoră.